GHIRLANDĂ INIMOASĂ

Apropiații mă știu, printre altele, ca o mare fană a ghirlandelor. În special cele de hârtie și, mai ales, cele făcute cu mânuțele astea două. Le visez peste tot, dar pentru mine, cel mai bine dau în dormitor sau pe perete, în spațiul de lucru amenajat acasă. Însă sunt bune și pentru petreceri, pentru vitrine sau pentru amenajarea unui colț foto la nunți.

Am tot căutat variante de a face o ghirlandă cât mai bine închegată și care să nu „lezeze” hârtia mult și, în cele din urmă, am hotărât să cos elementele. Yup, la mașina de cusut. Și așa s-a născut prima mea ghirlandă, lungă de 3 metri, cu inimi mari și grase, câte două – suprapuse, pentru un efect mai frumos. Culorile alese sunt alb și galben pal, pentru că am vrut să fie cât mai delicată. La capete i-am pus 2 găici aurii, ca să fie mai ușor de prins.

IMG_9468

Mai jos las pozele cu ghirlanda inimoasă, cu mențiunea că așa mi le-am dorit – spălăcite și cât mai luminoase. Am încercat să surprind delicatețea ghirlandei de hârtie (eu când spun că am o pasiune pentru ele, nu glumesc) și ăsta poate ar fi singurul dezavantaj (pentru unii): trebuie mânuite cu atenție și grijă. Cu riscul de a părea că o iau pe arătură, chestia asta mie mi se pare că le sporește farmecul.

Obiectele din hârtie, fiind atât de ușor de rupt, de stricat, parcă te forțează să umbli altfel cu ele. Îmi place să observ și să analizez mâinile oamenilor și am văzut de-a lungul timpului că mâinile care umblă cu ceva delicat devin mai moi, mai blânde, mai atente. Mâinile femeilor devin mai feminine, graba și gesturile rapide și bruște se topesc. Și, mai mult, lucrul cu hârtia te obligă la niște reguli, pe care le accept – mâinile trebuie să fie curate, unghiile scurte, pentru că există riscul să o zgârii, oja în culori puternice se poate transfera pe hârtie în momentele de neatenție. Dar am să închei aici oda asta și te las cu pozele.

 

IMG_9476

IMG_9474

IMG_9471

IMG_9470

IMG_9469

IMG_9380

Yours,

Ioana

Lasă un comentariu