LOVE IS IN THE AIR

Așa cum spuneam, am lucrat la două modele de cartoline pentru Sărbătorile care vin năvală peste noi, iar astăzi le scot în lume, ieeei! 🙂 Le-am vrut cute și colorate, iar în una dintre ele apare și flapper-ița brunetă din sketchbook, căci mi-e tare dragă. Mai toate felicitările pe care le-am gândit de-a lungul timpului s-au conturat sub forma asta de cartolină (cum sunt cărțile poștale). Formatul îmi pare ideal și sunt economice (nu e nevoie să irosim hârtia, partea de pe verso oferă suficient spațiu, chiar și pentru cei/cele care scriu mare și lăbărțat). Și încap în plicurile clasice, în caz că vrei ca sentimentele/gândurile tale să călătorească cu poșta sau curierul, dar nu vrei să le citească toată lumea pe parcurs 🙂

 

Citeste mai mult