Setul de cartoline „Îmi place” e unul din produsele mele preferate din shop, pentru că e colorat și vesel și cuprinde pasiunea mea pentru hârtie cu mesaje, lipită pe oglindă sau ascunsă în rucsacul lui. În urmă cu patru ani meșteream de zor câteva cartoline de Valentine’s Day, într-o mini-serie pe care am intitulat-o „Unconventional Valentine”. Varianta inițială arăta foarte diferit și a rămas doar amintită în prima postare ever de pe blog. Dar îmi sunt foarte dragi mesajele și astăzi închid cercul, inundând postarea cu fotografii ale variantei îmbunătățite și redenumită simplu „Îmi place”.
Mesajele au rămas aceleași, am încercat să surprind într-un mod amuzant câteva din situațiile cu care ne confruntăm în relația de cuplu. E ca un fel de kit de primă încurajare 🙂 Însă reprezintă mai mult de atât: atunci când iubești, iubești tot pachetul, cu bune și rele. Mi le-am imaginat ca niște bilețele lăsate pe masă, prin casă, lipite pe oglindă, perete sau monitor, ascunse în buzunare de haine sau rucsacuri. Și, fiind mici scrisori de iubire, am zis că ar fi potrivit să măresc setul cu încă 5 cartoline în blank, pentru a fi completate cu mesaje personalizate.
Sunt printate față-verso pe aceeași hârtie reciclată pe care o folosesc pentru majoritatea produselor Papurr Project, o hârtie cu mici „mizerii” în ea, dar pe care o iubesc.
Au fost gândite drept cadouri de Valentine’s și Dragobete, însă iubirea merită celebrată în oricare zi a anului. Tu cu ce mesaje ai completa cartolinele „Îmi place”?
Yours,
Ioana