COLECȚIA DE MĂRȚIȘOARE 2016

IMG_9618

Ne apropiem încet, dar sigur de luna martie și, chiar dacă poate este devreme, am început să lucrez la câteva modele de mărțișor – pentru că asociez momentul ăsta cu primăvara și sper ca așa să vină mai repede. Mărțișoarele mele sunt făcute, evident, din hârtie, la care am adăugat detalii din tuș și markere. Le-am gândit ca pe niște cuvinte/urări de pus în piept sau pe birou, care să descrie primitorul/purtătorul. Apoi le-am trecut câte un fir de mărțișor și le-am pozat pe fiecare în parte.

Am pus aici câteva modele din cele cu text, plus mărțișoarele „Libelulu” (cu libelule diafane, în caz că nu era suficient de sugestiv numele) și cel cu căsuța-miniatură, care cred că este preferatul meu. Poze mai jos.

IMG_9619
IMG_9621

IMG_9635

IMG_9622

IMG_9633

IMG_9643

IMG_9646

Yours,

Ioana

Lasă un comentariu